1Pe când vorbeau ei poporului, au venit la ei preoții, căpetenia templului și saducheii, 2care erau supărați că ei învățau poporul și propovăduiau în Iisus învierea din morți. 3Au pus mâna pe ei și i-au pus în arest până a doua zi, căci era deja seară. 4Dar mulți dintre cei care au auzit cuvântul au crezut și numărul lor a ajuns să fie cam cinci mii.

5Dimineața, s-au adunat la Ierusalim conducătorii, bătrânii și cărturarii lor. 6Marele preot Ana era acolo, împreună cu Caiafa, cu Ioan, cu Alexandru și cu toți cei care erau rude cu marele preot. 7După ce au așezat pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor, i-au întrebat: “Cu ce putere sau în ce nume ați făcut aceasta?”

8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: “Căpeteniile poporului și bătrânii lui Israel, 9dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om olog, și pentru că omul acesta a fost vindecat, 10să știți voi toți și tot poporul lui Israel că, în numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care L-ați răstignit și pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, omul acesta stă aici înaintea voastră, întreg în el. 11El este “piatra care a fost considerată de voi, zidarii, ca fiind fără valoare, și care a devenit capul unghiului”. * 12În nimeni altcineva nu este mântuire, pentru că nu există sub cer un alt nume sub cer, dat între oameni, prin care să fim mântuiți!”

13Când au văzut îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, și au înțeles că erau oameni neînvățați și neștiutori, s-au mirat. Ei au recunoscut că fuseseră cu Isus. 14Văzând că omul care fusese vindecat stătea cu ei, nu au putut spune nimic împotrivă. 15Dar, după ce le-au poruncit să iasă deoparte din consiliu, s-au sfătuit între ei, 16spunând: “Ce să le facem acestor oameni? Pentru că, într-adevăr, s-a făcut prin ei o minune remarcabilă, după cum pot vedea cu ochiul liber toți cei care locuiesc în Ierusalim, și nu putem nega acest lucru. 17Dar, pentru ca acest lucru să nu se răspândească mai departe în popor, să-i amenințăm, ca de acum înainte să nu mai vorbească nimănui în acest nume.” 18Ei i-au chemat și le-au poruncit să nu vorbească deloc și să nu învețe în numele lui Isus.

19Dar Petru și Ioan le-au răspuns: “Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să vă ascultăm pe voi și nu pe Dumnezeu, 20căci noi nu putem să nu spunem ce am văzut și ce am auzit.”

21După ce i-au amenințat și mai mult, i-au lăsat să plece, fără să găsească o cale de a-i pedepsi, din cauza poporului, căci toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. 22Căci omul asupra căruia s-a făcut această minune de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

23După ce li s-a dat drumul, au venit în ceata lor și au povestit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. 24După ce au auzit, și-au înălțat glasul către Dumnezeu într-un glas și au zis: “Doamne, Tu ești Dumnezeu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele; 25care, prin gura robului Tău David, ai zis: “Doamne, Tu ești Dumnezeu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele; care, prin gura robului Tău David, ai spus

27Căci, în adevăr, §atât Irod, cât și Ponțiu Pilat, cu neamurile și cu poporul lui Israel, s-au adunat împotriva robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns, 28ca să facă tot ce a hotărât mâna Ta și sfatul Tău să se întâmple. 29Acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă-le slujitorilor tăi să rostească cuvântul tău cu toată îndrăzneala, 30în timp ce tu îți întinzi mâna pentru a vindeca și pentru ca semnele și minunile să se facă prin numele sfântului tău slujitor Isus.”

31După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul unde erau adunați. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au rostit cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.

32Mulțimea celor ce au crezut era de o inimă și de un suflet. Nici unul dintre ei nu pretindea că ceva din lucrurile pe care le poseda îi aparținea, ci aveau toate lucrurile în comun. 33Cu mare putere, apostolii dădeau mărturie despre învierea Domnului Isus. Mare har era peste ei toți. 34Nu era printre ei nici unul care să ducă lipsă, căci toți cei care erau proprietari de terenuri sau de case le vindeau și aduceau veniturile din lucrurile vândute 35și le puneau la picioarele apostolilor; și se făcea împărțirea la fiecare, după cum avea nevoie.

36Iosif, care era numit de apostoli și Barnaba (care înseamnă, în traducere: Fiul încurajării), levit, om din Cipru, 37care aveaun câmp, l-a vândut, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.